La festivitatea de deschidere, de ieri, au participat câteva sute de elevi, precum şi părinţii acestora alături de comunitatea locală şi de reprezentanţii partenerilor în educaţie
Complexul Educaţional Lauder-Reut - grădiniţa, şcoala primară, gimnaziul şi liceul - şi-a deschis din nou, pentru al XIV-lea an, porţile pentru elevi. Deschiderea noului an şcolar s-a făcut în prezenţa elevilor şi a părinţilor acestora. Festivitatea a debutat la ora 9.00, cu deschiderea grădiniţei, şi a fost urmată, la orele 9.30, de serbarea de bun venit pentru elevii Şcolii Generale şi ai Liceului Lauder-Reut, în prezenţa părinţilor, profesorilor, dar şi a numeroşi invitaţi din comunitatea locală, alături de reprezentanţii partenerilor în educaţie.
Tova Ben Nun Cherbis: Vom depune un efort să vă pregătim pentru viitor
În cadrul festivităţii de deschidere a noului an şcolar, a luat cuvântul Tova Ben Nun Cherbis, preşedintele Complexului Educaţional Lauder-Reut, şi al Fundaţiei "Ronald S. Lauder" România, în care le-a urat elevilor un an şi mai bun decât anul 2010. "Sper ca acest an educaţional să fie un an dulce, unul bun, nu mai puţin bun decât anul trecut. Am văzut că putem ajunge la rezultate foarte bune şi toate activităţile extracurriculare pe care le avem în Complexul Educaţional Lauder-Reut vă pregătesc pentru viitor. Suntem mai mult decât mulţumiţi de rezultatele obţinute anul trecut, dar ne-am pus targetul la un nivel de succese în care să măsurăm valorile şi rezultatele bune. Vom munci individual cu fiecare elev pentru a ajunge la un nivel de performanţă. Totodată, vreau ca triunghiul «părinţi-elevi-profesori» să fie un triunghi foarte tare, iar acest lucru depinde de noi toţi", a spus preşedintele Fundaţiei Ronald S. Lauder, Tova Ben Nun Cherbis, cu ocazia începerii noului an şcolar.
"Motto-ul nostru este să lucrăm mult pe valori