Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu s-a întâlnit cu Obama. Plus ce i-a spus vicepreședintele SUA liderului de la București

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 septembrie 2011 ·

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit, la Casa Albă, cu președintele american Barack Obama. O altă întrevedere importantă este cea cu David Petraeus, directorul CIA, programată pentru 21.00, ora României. Sursa: presidency.roSursa: presidency.roSursa: presidency.ro

1 /.

UPDATE 19.21. Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton și ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, au semnat Acordul privind găzduirea pe teritoriul României a unor elemente ale scutului antirachetă al SUA.

UPDATE 18.30. Traian Băsescu şi vicepreşedintele SUA, Joe Biden, au în acest moment o întâlnire tete-a-tete. Preşedintele Băsescu a fost întâmpinat la Casa Albă de Joe Biden, după care şeful statului a fost primit, timp de 20 -25 de minute, de preşedintele american Barack Obama. În debutul întâlnirii, vicepreşedintele SUA i-a spus lui Traian Băsescu că "arată sănătos." "Sunt sănătos!", a fost replica preşedintelui român.

La 19.15, ora României, va avea loc, la Departamentul de Stat al SUA, semnarea de către secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton și de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a acordului privind găzduirea pe teritoriul României a unor elemente ale scutului antirachetă al SUA.

La 21.00, ora României, preşedintele Băsescu se va întâlni cu directorul CIA, David Petraeus.

La 22.10, ora României, Traian Băsescu va depune o coroană de flori la Memorialul 11 septembrie.

La 00.00, ora României, va avea o întâlnire la Biblioteca Congresului cu membri ai Romanian Caucus din Congresul american.

La 00.30, ora României, Traian Băsescu va fi primit de Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, la Departamentul Apărării, unde urmează să fie prezentate onoruri la intrarea în Pentagon.

La 1.30, ora României - şeful statului se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din SUA

Î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 43 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Meteo. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în patru județe

Mediafax acum 35 minute
„Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime de 19…20 de grade. Indicele temperatură-ume

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 3 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°