Britanicul Hayden (foto) e diplomat până la capăt şi se fereşte să arunce cuvinte dure la adresa celor care au montat iniţial suprafaţa de joc pe stadion. El spune că pe o arenă mai veche nu s-ar fi întâmplat niciodată ca iarba să se desprindă de la primul meci.
Domnule Hayden, când vom avea din nou iarbă pe Naţional Arena?
Cred că până la finalul săptămânii vom termina de montat suprafaţa de iarbă.
Deci duminică...
(întrerupe reporterul) Nuuu, mai devreme! Dacă toate lucrurile vor merge conform planului, atunci sâmbătă gazonul va fi
instalat.
Se vorbea iniţial că veţi schimba şi instalaţiile de sub covorul de iarbă. Până la urmă în ce vor consta lucrările?
Scopul nostru e ca pe Naţional Arena să se joace din nou fotbal şi asta cât mai repede. Deocamdată e necesară doar înlocuirea suprafeţei de iarbă. Din ce e scris în planul nostru, următorul meci este pe 27 septembrie, iar noi trebuie să ne încadrăm în acest termen.
"Cu natura nu poţi să te pui!"
Unde s-a greşit atunci când s-a montat vechiul gazon?
Nu pot spune că a fost vorba de o eroare. E un fenomen comun, mai ales când vine vorba de un stadion modern, aşa cum e Naţional Arena. În astfel de locuri soarele pătrunde foarte greu şi pot apărea probleme de genul acesta. Cu natura nu poţi să te pui…
V-aţi mai confruntat până acum cu o astfel de problemă?
Staţi să mă gândesc puţin, că s-a întâmplat chiar recent (face o scurtă pauză). Da, în Polonia a mai fost un caz similar pe unul dintre stadioanele nou-construite pentru Campionatul European din 2012. Deci lucrurile acestea pot apărea oriunde.
Pe Naţional Arena vor juca în acest sezon nu mai puţin de patru echipe de club, plus naţionala României. Credeţi că terenul va rezista până la finala Europa League de anul viitor?
Aveţi un stadion mare, e normal să fie şi multe pa