Foto: Cristian Marcu Încredinţez tiparniţei, pentru a deveni carte, după leneşe amânări şi târguieli cu mine însumi, productele jurnalistice care-mi poartă iscălitura din ultimii şapte ani, iulie 2005, septembrie 2011. Cele mai numeroase au apărut în Jurnalul Naţional, ziar condus de Marius Tucă. M-am mutat sub acoperişul acestui titlu de cotidian, cu bagajul şi mobilierul meu de gânduri, nu fără o uşoară strângere de inimă. Voi explica de ce. Alte articole au fost tipărite doar pe site-ul AMPress sau în ziare cu care colaborăm ca agenţie de presă: Prahova, Monitorul de Suceava, Curierul de Vâlcea, un ziar din Dâmboviţa şi altul din Slobozia.
Unele au apărut chiar în ziarul lui Pinalti din Piatra-Neamţ, condus atunci de Camelia Tudose, ziaristă vioaie, care m-a rugat să scriu şi la ei, până când patronul s-a prins că unul din Bucureşti îi înjură partidul şi liderul, pe Băsescu, cel care l-a făcut putred de bogat, chiar în ziarul lui. Afară, fir-ar mă-sa a dracului, cică ar fi zis mămăliga asta somnolentă. Dar să mă întorc. Circulau (şi circulă) destule legende legate de trustul lui Voiculescu. Cad oare, mă întrebam eu, din lac în puţ? După şapte ani de colaborare, mai mult pe de-a moaca, martor mi-e chiar Marius, depun mărturie că nimeni şi niciodată nu mi-a cerut să scriu despre ceva şi să nu scriu despre altceva, nimeni nu mi-a trunchiat un articol. Mai mult, trustul acesta de presă, în care am câţiva prieteni de breaslă şi nu ştiu pe nimeni din conducerea patronală, a ajuns singurul bastion al rezistenţei în faţa dictaturii băsesciene, vicleană, diabolică, de-a dreptul criminală.
Primul volum, intitulat Ciorne, cuprinde pamflete, tablete şi poeme în proză (aşa le-a poreclit un cărturar) publicate sâmbătă de sâmbătă în România Liberă a lui Băcanu. Volumul, cuprinzând critici severe la adresa PDSR, a lui Ion Iliescu şi a puterii de atunci, a apă
