Endava intenţionează în următoarele 12 luni să angajeze peste 350 de persoane în ţara noastră, depăşind 650 de angajaţi la nivel naţional, informează un comunicat de presă. Cele mai multe angajări sunt anunţate în Iaşi şi Bucureşti. Campania de recrutare face parte din strategia grupului, care şi-a propus ca până la sfârşitul lui iunie 2012 să atingă 1.000 de angajaţi.
"Pentru a susţine dezvoltarea organizaţiei am iniţiat, în 2009, programul Endava University pentru angajaţii Endava prin care pot beneficia de training-uri tehnice şi de management. În paralel cu programele de recrutare şi training, desfăşurăm investiţii în infrustructură, care au ca scop creşterea spaţiului de birouri de care dispunem în România la peste 5.000 de metri pătraţi, chirii pentru aceste spaţii în locaţii premium şi echipamente IT performante", a declarat Marian Popa, Managing Director pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.
F. A. Endava intenţionează în următoarele 12 luni să angajeze peste 350 de persoane în ţara noastră, depăşind 650 de angajaţi la nivel naţional, informează un comunicat de presă. Cele mai multe angajări sunt anunţate în Iaşi şi Bucureşti. Campania de recrutare face parte din strategia grupului, care şi-a propus ca până la sfârşitul lui iunie 2012 să atingă 1.000 de angajaţi.

F. A.