Universitatea „Danubius” din Galați a lansat astăzi proiectul „Dezvoltarea sistemului european de management al calificărilor universitare și valorificarea competențelor informale”, prin care își propune să restructureze și să îmbunătățească programele de studii și să le alinieze la cerințele pieței muncii. Sursa: Shutterstock
La lansare au fost prezenți atât beneficiarul, Universitatea Danubius, cât și reprezentanții universităților partenere: Universitatea Româno-Americană din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Universitatea din Camerino (Italia), Institutul de Cercetare al Universității din Dortmund și a Universității din Dortmund (Germania), Universitatea din Toulouse (Franța), Universitatea Maich (Grecia), companiile CisPro și SIDA S.R.L.
Mâine, universitățile străine partenere vor prezenta propriile metode de conspectare a pieței muncii și instrumentele prin care au reușit să îmbunătățească programele de studii.
„Studenții vor merge în străinătate la studii”
„Principalul obiectiv este să scoatem studenți care să se poată angaja ușor după ce termină facultatea. Eu îi ofer o diplomă, dar este nevoie să se și angajeze cu acea diplomă. Vom încerca să îmbunătățim programele de studii, vom chestiona studenții și potențialii angajatori, pentru a vedea așteptările lor, dar și viitorii studenți. Vom face o clasificare sectorială și regională a nevoilor profesionale, o prognoză și o monitorizare permanentă a cererii. Parteneriatul cu universitățile străine ne va ajuta să facem schimb de experiență, studenții vor merge acolo pentru studii”, potrivit managerului de proiect, Andy Pușcă, Universitatea Danubius.
Proiectul este cofinațat din fonduri europene, prin Programul Operațional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013. Valoarea totală se ridică la 9.690.00 de lei, dintre care 2