Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tânără s-a răzgândit după ce a spus că a fost violată de trei bărbaţi câns s-a întors de la discotecă

Publicat in Adevarul, marți 13 septembrie 2011 ·

După ce i-a alertat pe oamenii legii, tânăra de 22 de ani, din comuna Padeş, a spus ieri că a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu doi dintre ei, iar pe al treilea l-a iertat pe parcursul audierilor.

Toţi cei trei bărbaţi au ajuns duminică în arestul Inspectoratului de Poliţie, iar ieri au fost puşi în libertate. Fata a declarat iniţial, sâmbătă noaptea, că s-a întors de la o discotecă, din localitatea Glogova, cu un autoturism în care se aflau cinci persoane necunoscute, iar pe drumul spre casă a întreţinut raporturi sexuale normale, împotriva voinţei sale.

„În cauză poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Urmare a investigaţiilor efectuate au fost identificaţi P.I., 23 ani, A.G., 22 ani şi P.Ş., 30 ani, toţi din oraşul Tismana, suspecţi de comiterea infracţiunii de viol. Din cercetările efectuate, în autoturism s-au mai aflat şi L.G.D., 25 ani, L.G.M., 23 ani şi P.F., 15 ani, toţi din oraşul Tismana, care nu au participat la infracţiunea consumată. Partea vătămată şi cei trei învinuiţi au fost prezentaţi la Serviciului de Medicină Legală Gorj în vederea examinării medico-legale. Duminică, suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar ieri au fost prezentaţi Parchetului şi Judecătoriei Motru cu propunerea de arestare preventivă. În cursul zilei de ieri, partea vătămată şi-a schimbat declaraţiile date anterior, motivând că a întreţinut act sexual de bunăvoie cu învinuiţii P.I., 23 ani şi P.Ş.,30 ani, iar împotriva învinuitului A.G., 22 ani şi-a retras plângerea întrucât s-a împăcat cu el", a declarat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru a respins propunerea de arestare preventivă, toţi cei trei tineri fiind puşi în libertate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia: Schiorul olimpic Berkin Usta a murit la doar 24 de ani, într-un incendiu la un hotel

News.ro acum 2 ore
Schiorul olimpic Berkin Usta şi tatăl său au murit într-un incendiu la o staţiune de schi în Turcia, relatează The Guardian. Berkin, în vârstă de 24 de ani, şi tatăl său, Yahya, în vârstă de 57 de ani, au murit în urma unui incendiu izbucnit joi la

Seism extrem de puternic în Myanmar. Cutremurul a fost resimțit și în China

Ziua Constanta acum 2 ore
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seism

Crin Antonescu: Nu sunt fanul emisiunilor lui Marius Tucă / Dar sunt liberal; apăr libertatea de exprimare, chiar şi atunci când nu sunt de acord cu ce se spune / Decizia CNA - nu e reglementare, e cenzură

News.ro acum 52 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă, vineri, că, deşi nu este un fan al emisiunilor jurnalistului Marius Tucă, este liberal şi susţine libertatea de opinie, chiar şi atunci când nu este de acord cu ceea ce se spun

Mai mulți jurnalişti îi cer lui Vasile Bǎnescu demisia de onoare din CNA: „Un act de intimidare și de limitare a dezbaterii publice”

Gandul acum 13 minute
Mai mulți jurnaliști importanți din România au semnat – vineri, 28 martie 2025 – o scrisoare deschisă, cerându-i lui Vasile Bănescu demisia de onoare din calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), după declarațiile publice

Prim-ministrul Canadei spune că vechea relație cu SUA „s-a terminat”

HotNews acum o ora
Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că „vechea relație” dintre Canada și Statele Unite „s-a terminat”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind taxele vamale de 25% la importurile de mașini de la începutul lunii aprilie, re

VIDEO Ilie Bolojan: Suntem într-o situație complicată. Dacă nu vom avea stabilitate politică, lucrurile nu vor arăta bine. Președintele vorbește despre „o realitate pe care nu o putem ocoli”

HotNews acum o ora
România se află într-o situație complicată cu alegeri prezidențiale nefinalizate, cu un clivaj important în societate, în timp ce avem război la graniță, iar în plan comercial sunt conjuncturi care nu arată foarte bine și care ne pot influența econo

Celebra pianistă Martha Argerich, decorată de statul român

News.ro acum 52 minute
Maestrul Ion Marin, Consul Onorific al României în Elveţia, i-a decernat celebrei pianiste Martha Argerich, la Lugano, în numele Preşedinţiei României, „Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer”. La evenimentul de joi au participat Andree

Nokian Tyres începe livrările de anvelope de la noua fabrică din Oradea

HotNews acum 2 ore
Finlandezii de la Nokian Tyres încep livrările de anvelope de la fabrica ce a fost deschisă oficial în septembrie 2024 la Oradea, după investiții totale de 650 milioane euro. Anvelopele de iarnă și cele all-season sunt primele produse ce vor ajunge,

EXCLUSIV Gigi Becali, prima reacție despre transferul lui Nicolae Stanciu la Genoa: „Bine că s-a dus la Șucu!”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Gigi Becali a comentat transferul iminent al lui . Patronul de la FCSB a lansat în urmă cu câteva luni informația că internaționalul român ar putea reveni la campioana României, la finele sezonului, atunci când contractul cu Damac este scadent. - Gi

Cum va fi vremea de Florii și Paște. Prognoza meteo pentru luna aprilie

HotNews acum 4 ore
Meteorologii estimează temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile în perioada Paștelui, cu un nivel al precipitațiilor normal pentru aceas perioadă. Temperaturile se vor situa sub cele obişnuite, în a doua săptămână din aprilie ş

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

10°/15°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/10°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

10°/13°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/12°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/10°
dum.

5°/15°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

14°
vin.

11°/14°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/11°