Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol inedit de teatru la Muzeul în Aer Liber din Sibiu

Publicat in Adevarul, marți 13 septembrie 2011 ·

După o vară încărcată, în care tinerii actori ai Companiei de Teatru Become au avut spectacole în peste 20 de spaţii neconvenţionale din mai multe oraşe din ţară, începutul toamnei şi al stagiunii aduce un nou spectacol de stradă, în premieră, la Sibiu – „Nunta”.

CITIŢI ŞI:

Dascăli la sfârşit şi la început de drum

Reprezentanţi ai NASA la Sibiu, la Conferinţa Internaţională de Meteori

Spectacolul a fost gândit în spiritul Asociaţiei Become, spirit care promovează, printre altele, folclorul şi tradiţiile româneşti. Astfel, „Nunta” este un spectacol itinerant prin Muzeul în aer liber, ce va îmbina muzica şi teatrul cu elemente de tradiţie. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Cătălin Grigoraş, Mihai Alexandru, Alexandra Blejan, Oana Giuverdea, Tolea Dundev, Flavius Tinica şi muzicienii: Radu Nechifor, Marius Tuţă, Mihai Neagu, Radu Neagu, Sebastian Stan, Roxana Tuţă şi Irina Nemeş.

„Pentru mine este o plăcere deosebită să urc pe scenă alături de Radu Nechifor, un naist de excepţie. Însă ineditul şi totodată surpriza noastră pentru public este prezenţa, în cadrul spectacolului, a actorului şi regizorului Viorel Branea, căruia îi mulţumim pentru că a acceptat provocarea lansată de tânăra Companie de Teatru Become”, spune Cătălin Grigoraş, directorul companiei de teatru.

Premiera spectacolului „Nunta” va avea loc în data de 16 septembrie 2011, de la ora 18.00, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), cu intrare pe la poarta 2. Plecarea se va face cu un autobuz din parcarea teatrului, la ora 17.30, puteţi face rezervări la 0749 595 913. iar intrarea în muzeu este liberă.

„Nunta” este unul dintre primele spectacole pe care Become le-a pregătit pentru stagiunea 2011-2012, fiind realizat în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Teatrul pentru Copii şi Tinere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°