Un trotuar rulant intre Pasajul Basarab si Gara de Nord, ca sa usureze viata persoanelor incarcate cu papornite. Acesta este noul vis al primarului Sorin Oprescu, pentru care fantezia a devenit prima natura, singurul sau mod de trai. Unul bun, dar ce importanta are, de vreme ce vrea sa-l asigure si mamaicilor?
Cand am vazut stirea, am crezut ca edilul general a fost prins exact intr-un moment al vietii sale in care aseaza in calea destinului celor necajiti autostrazi suspendate, palmieri sub arteziene si statii de vapor pe Dambovita. Dar se pare ca vorbea serios. Papagalii colorati, ozn-urile si margelele prinse la braul maimutelor nu fac parte din zona sa anecdotica, chiar crede in ele.
Si chiar si in aceste conditii, in care nu a facut nimic, ci a continuat, iar la capitolul master-plan general a luat pe post de consilier fantoma lui Jules Verne, cunoscut in Ardeal ca Verney Gyula, multi romani il privesc cu admiratie, facand pasul spre a vorbi despre vocatia sa mesianica. Pe baza a ce?
Capitala s-a mai desputurosit in ultimii ani, e drept, insa nu intr-o masura incat sa viseze domnul primar, din lipsa de treaba, gargouilles transformati in pisoi. Mizeria e obiectiv turistic in continuare, incercarile de fluidizare a traficului au aceeasi timiditate ca la inceputul mandatului, povestea fara sfarsit a parcarilor e deja o cutuma, cantitatea de verdeata per capita a crescut numai deoarece locuitorii Capitalei au redescoperit beneficiile medicinei alternative, cainii vagabonzi baga sobolanii in sperieti. In general, activitatea de rebranding a perceptiei publice asupra valorilor pierdute, prafuite si mancate de carii din Bucuresti s-a oprit in stadiul de anestezie.
Dar Sorin Oprescu s-a prins: celor peste 300.000 de cetateni care l-au ales trebuie sa le asigure in continuare o ploaie de paiete. Primarul general trebuie sa
