Novak Djokovic (1 ATP) şi-a adjudecat primul titlu din carieră la US Open, după un meci senzaţional, în urma căruia l-a învins pe deţinătorul titlului Rafael Nadal (2 ATP) în patru seturi (6-2, 6-4, 6-7, 6-1). Pentru Nole, titlul de la US Open este al patrulea de la un turneu de Grand Slam.
6-1. Djokovic câştigă pentru prima dată trofeul la US Open!
5-1. Nole reuşeşte al doilea break şi serveşte din nou pentru câştigarea acestui meci
4-1. Djokovic reuşeşte un nou game alb
3-1. Nadal a intrat şi el în setul al patrulea, reuşind să câştige primul game. Au trecut patru ore de la începutul partidei
3-0. Djokovic strânge din dinţi şi mai face un pas spre victorie
2-0. Deşi are probleme fizice din ce în ce mai mari, sârbul a reuşi să ia break-ul spaniolului
1-0. Djokovic reuşeşte să câştige primul game, însă are proobleme medicale şi a cerut un time-out. Medicul îi acordă îngrijiri medicale la marginea terenului
O statistică interesantă arată că Djokovic a comis până acum 46 de greşeli neforţate, în vreme ce Nadal a făcut 32, informează site-ul oficial al competiţiei.
Nadal câştigă în tie-break cu 7-3. Spectacolul continuă în finala de la US Open!
Trei mingi de set pentru Nadal
6-6. Încă un break spectaculos al lui Nadal, iar setul al treilea va avea nevoie de tie-break
6-5. Nole reuşeşte un nou break şi va servi pentru câştigarea meciului şi a trofeului de la US Open
5-5. Djokovic egalează situaţia în setul trei
4-5. După trei ore de joc, Nadal îşi câştigă serviciul şi va forţa căştigarea setului, care poate relansa acest meci
4-4. Djokovic îşi câştigă serviciul într-un nou game spectaculos
3-4. Nadal pare total schimbat în ultimele două game-uri, în care a arătat un tenis desprins parcă din altă lume @N_P