Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uleiul de peşte poate anula efectul chimioterapiei

Publicat in Gandul, marți 13 septembrie 2011 ·

Grăsimile care se găsesc în suplimentele pe bază de ulei de peşte nu ar trebui folosite de pacienţii care urmează un tratament de chimioterapie, deoarece acestea anulează efectul terapiei.

Studiul, publicat în revista Cancer Cell, arată că acizi graşi, care sunt produşi şi de celulele stem din sânge, determină tumorile canceroase să devină imune la chimioterapie.

La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de britanici, care au realizat studii pe şoareci de laborator, după ce le-au dat acestora suplimente din ulei de peşte, informează BBC. Experţii au constatat că acizii graşi, găsiţi, cu precădere, în astfel de suplimente, au împiedicat chimioterapia să distrugă tumorile canceroase.

KHT şi 16:4(n-3) sunt cei doi acizi graşi care anulează efectul aceste terapii, deoarece produc o serie de reacţii chimice care determină celulele canceroase să devină rezistente.

"Acest studiu este primul care demonstrează că uleiul de peşte poate anula efectul chimioterapiei. În urma rezultatelor, recomandăm persoanelor care urmează un astfel de tratament să evite suplimentele pe bază de ulei de peşte", spune prof. Emile Voest, autorul cercetării, de la University Medical Centre Utrecht.

Jessica Harris, managerul de comunicare de la Cancer Research UK, spune că este nevoie de mai multe studii care să sugereze acelaşi lucru înainte de a se lua o măsură. "Cercetarea este una interesantă, care arată una dintre posibilele cauze care transformă chimioterapia într-o terapie neeficientă. Tot ce putem noi recomanda este ca pacienţii care iau sau vor să iau suplimente pe bază de ulei de peşte în timp ce urmează chimioterapie să se adreseze medicului care le monitorizează evoluţia bolii", a conchis Harris.

Grăsimile care se găsesc în suplimentele pe bază de ulei de peşte nu ar trebui folosite de pacienţii care urmează un tratament de chimioterapie, deoarec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum o ora
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 53 minute
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Suceava: Bărbat rănit după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat

News.ro acum 24 minute
Un bărbat de 42 de ani a fost rănit, marţi seară, în judeţul Suceava, după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat. ”Un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce uti

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 45 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 12 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 57 minute
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum o ora
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Video Donald Tusk: „Rusia se bucură”. George Simion, pe aceeași scenă cu candidatul extremist Karol Nawrocki

Adevarul acum o ora
Premierul Poloniei, Donald Tusk, susține că „Rusia este fericită”, după ce candidatul AUR la prezidențiale George Simion a participat la un miting electoral în Polonia, alături de candidatul extremist Karol Nawrocki.

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 6 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Vremea

București
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

11°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°