Reprezentanţii IPJ Galaţi au obţinut locul întâi, surclasând cele 41 de echipe înscrise în competiţie la un concurs naţional al serviciilor poliţiei de intervenţie rapidă, deşi condiţiile în care se antrenează sunt departe de a putea fi numite „optime".
Serviciul de Intervenţii Rapide de la Galaţi a fost prezent la concursul desfăşurat la Bucureşti în perioada 30-31 augut de şase luptători. Competiţia, aflată la cea de-a doua ediţie, a fost organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) şi a reunit 42 de formaţii de la toate inspectoratele din ţară, cărora li s-a alăturat şi echipa SIAS, dar numai cu exerciţii demonstrative.
Pe parcursul celor două zile de competiţie, echipele au susţinut câte două probe, un accent deosebit punându-se pe atenţia luptătorilor în probe în care s-au simulat intervenţii reale.
„Tragerile au fost prezente la toate probele, combinate cu tactici de intervenţie şi trasee cu obstacole. Ţin să subliniez că meritul nu a fost doar al echipei care ne-a reprezentat, ci al întregului inspectorat şi al ATOP Galaţi, care ne-au sprijinit", a menţionat subinspectorul Emil Cocu, şeful Serviciului de Intervenţii Rapide din cadrul IPJ Galaţi.
„Cenuşăreasa" poliţiei gălăţene
Succesul luptătorilor din Galaţi poate fi catalogat ca „surprinzător" dacă luăm în considerare starea precară a sediului serviciului, care constituie totodată şi o parte a bazei de antrenament a mascaţilor. În ciuda faptului că luptătorii au fost nevoiţi să improvizeze ani la rând pentru a se putea pregăti fizic şi tactic, până acum nu s-a găsit o soluţie pentru atribuirea unei locaţii să corespundă standardelor cerute de activitatea unui serviciu de intervenţie al poliţiei române.
„Suntem la nivel de discuţii şi cu Primăria şi cu Prefectura. Am pus la dispoziţia