Fata de alte capitale sau fata de alte orase mari ale lumii, in Bucuresti sunt relativ putine localuri boeme, dar boeme in adevaratul sens al cuvantului, fie ca e vorba despre boema literara, despre cea studenteasca, politico-revolutionara, artistica, stiintifica, (de business – oare exista asa ceva?) sau de cate alte feluri o mai fi boema aceasta. Si fie ca e vorba despre restaurante, despre cafenele, carciumi sau orice alt fel de loc de adunare laolalta si de pierzanie.
Si nici multe ocazii ca eu sa le descopar pe cele existente nu prea am. Cei care ma invita la masa ma duc mai degraba in locuri scumpe si sclifosite, intelectual am fost, insa de cand sunt om de business s-a dus si asta, tanar nu mai sunt, ca sa ma lipesc de vreo gasca, pe Internet si pe retelele sociale nu ma joc, ca sa mai aflu si eu ce si cum, suflet de copil si de aventurier nu am, ca sa pornesc eu de nebun prin oras si prin cartiere ca sa descopar necunoscutele... asa ca nu-mi ramane decat intamplarea ca un eventual companion in acest demers explorator.
Care intamplare m-a facut sa trec pe langa o casa de pe Praporgescu, in fata careia nu m-as fi oprit daca nu avea portile deschise si daca nu as fi vazut niste oameni stand la mese. Si asta pentru ca nu mi-as fi dat seama, din mersul scuterului, ca acolo e un restaurant. Cum mi-era foame, si chiar cautam un loc cu mancare, am intrat.
Casa e mica si lunga, fara etaj, in cunoscutul stil “vagon”, inghesuita printre alte case vechi din bucata aceea cu inca multa poezie a vachiului Bucuresti. Are cateva camere vopsite in culori tipatoare, cu tot felul de lucruri in dezordine in ele, poate si pentru ca toata lumea sta afara vara, in curtea ingusta si pavata si acoperita in intregime de vita de vie cu struguri copti. In spate sunt tot felul de magazii mici si de cotloane destul de darapanate, iar undeva deasupra, intr-un loc la c
