Uniunea Europeană va propune vineri un mecanism de suspendare din spaţiul Schengen a ţărilor cu probleme, o mişcare diplomatică menită parţial să pună presiune asupra Greciei, pentru ca aceasta să menţină imigranţii în afara zonei de liberă circulaţie, relatează Financial Times, în ediţia online, citat de Mediafax.
Propunerea, denumită neoficial "clauza Grecia", urmează să fie anunţată odată cu noile măsuri propuse de Comisia Europeană pentru înăsprire normelor ce guvernează zona de liberă circulaţie. Aceasta va permite ca o ţară să fie suspendată temporar din Schengen, caz în care vor fi reintroduse controalele la frontieră între ţara respectivă şi restul UE.
"Orice mişcare de a exclude ţări (din spaţiul Schengen) va fi clar îndreptată către Grecia, între altele, care a fost o problemă pentru Schengen încă de la aderarea sa în 2000", a declarat Hugo Brady, de la Centrul European de Reformă din Bruxelles.
Din numărul estimat de 104.000 de imigranţi care au intrat ilegal în UE în 2010, aproximativ 88.000 au ajuns trecând frontierele greceşti. Chiar şi cu o creştere a numărului de imigranţi ajunşi în Malta şi Italia din Libia şi Tunisia în ultimele luni, Grecia va rămâne probabil principala poartă de intrare în Europa a imigranţilor ilegali şi în 2011.
Propunerea Comisiei, consultată de Financial Times, susţine că perspectiva suspendării din Schengen are un scop mai mult de descurajare, ea urmând să fie folosită doar în ultimă instanţă, în cazul în care ţara nu reuşeşte să răspundă asistenţei UE.
Unii oficiali cred că Grecia a atins deja acest punct. Peste 26.000 de imigranţi au trecut graniţa dintre Grecia şi Turcia de la începutul anului, potrivit agenţiei europene Frontex. Acest lucru s-a întâmplat în pofida numeroaselor misiuni ale Frontex destinate consolidării graniţei şi a faptului că Grecia a primit circa 350 de milioane de euro di