În timp ce politicianul român, aflat la guvernare, a început să se gîndească cu nostalgie la ziua în care va trebui să dea ultimul tun (pînă atunci măreşte nervos cadenţa celor pe care le-a pregătit din timp sau pe care le improvizează de azi pe mîine!); în timp ce liderii opoziţiei încearcă toate variantele, doar doar o vor găsi pe cea optimă pentru datul cu stîngul în dreptul (sau cu dreptul în stîngul, depinde din care parte a spectrului politic priveşti!), adică Antonescu îi dă la gioale lui Ponta sau Ponta îi dă peste mîini lui Antonescu, ridicînd prin contribuţia comună vizibilitatea şi credibilitatea alianţei lor de nezdruncinat pe noi culmi ale sondajelor aranjate; în timp ce soldaţii credincioşi ai partidului-stat şi ai statului-partid îşi ocupă poziţiile dinainte pregătite, în care au fost bine înfipţi pentru meritele lor anterioare, prezente şi viitoare, pentru a face faţă bătăliei pe voturi în favoarea cui o da mai mult la viitoarele alegeri; în timp ce paradigmatic turmentatul cetăţean român se uită fascinat la frumuseţile patriei promovate de frunza adamică a unei doamne ministru căreia nu-i pasă de gen, nici chiar atunci cînd se simte discriminată în politică; în timp ce mai toată suflarea pălmaşilor din România se culcă liniştită şi se scoală oarecum la fel, deşi îi este tot mai greu să-şi acopere deficitul traiului de pe ieri pe azi, lumea din jurul nostru se mişcă şi anume... tot mai haotic.

Toate sforţările colective ale neputincioasei Uniuni Europene, toate trucurile cu fotografii aranjate ale mariajului fericit Sarkozy-Merkel, toate promisiunile pentru creşterea fondurilor de salvare, toate fentele şi fiţele diplomatico-mediatice nu servesc la nimic. Nimeni nu mai crede că Grecia poate fi salvată de la falimentul de stat. Falimentul Greciei n-ar fi chiar aşa mare nenorocire, dacă asta n-ar declanşa un şir de consecinţe de neimaginat şi pent