Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, vizitează Egiptul, ca parte a turneului său în mai multe ţări în care a avut loc primăvara arabă. Vizita sa vine în urma unui protest desfăşurat vineri, care a dus la părăsirea Egiptului de către întregul personal diplomatic israelian. Mulţimea a intrat cu forţa în ambasada Israelului şi într-o secţie de Poliţie egipteană din Cairo. Au fost trei morţi şi aproximativ o mie de răniţi.
Vizita actuală a lui Recep Tayyip Erdogan vine după ruperea recentă a relaţiilor diplomatice ale Turciei cu Israelul, din cauza morţii a nouă pasageri de la bordul unei nave turceşti. Aceasta făcea parte dintr-o flotilă ce se îndrepta spre Gaza, la mijlocul anului 2010. Turcia a pretins scuze oficiale şi daune pentru familiile celor decedaţi.
Orientul Mijlociu nu va mai fi niciodată la fel. Trecând peste schimbări în Irak şi spaţiul arab, America trebuie să recunoască ascensiunea Turciei la rangul de nouă primă putere regională.
Este evident că Ankara şi-a pierdut răbdarea în aşteptarea unor scuze din partea Israelului, pentru incidentul Mavi Marmara. Expulzează ambasadori, restrânge drepturi de deplasare în Mediterană şi condiţionează relaţii diplomatice de scuze oficiale.
Apoi, premierul Erdogan face vizite în Egipt. Acolo arată sprijin pentru democraţiile emergente din lumea arabă şi solidaritate în chestiunea egiptenilor morţi într-un raid aerian israelian. Ulterior, Erdogan anunţă vizite în Gaza şi prefigurează sprijin turcesc pentru demersul palestinian de recunoaştere statală.
Atitudinea Ankarei a fost rezumată cât se poate de elocvent de şeful diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu: "A sosit timpul ca Israelul să plătească pentru acţiunile sale ilegale".
Episodul diplomatic dintre cele două state ne spune următoarele:
• Dominaţia israeliană în estul Mediteranei este contestată de Tur