România va avea platforma de eCall finalizată la începutul anului viitor, cel mai probabil până în luna martie, a declarat marţi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, general locotenent inginer Marcel Opriş, citat de Agerpres. Sursa: Mihai Șoica
În opinia sa, cele mai mari probleme în implementarea sistemului vor fi legate de posibilitatea industriei auto de a instala asemenea dispozitive pe maşini, dar şi de capacitatea şi impactul asupra operatorilor de comunicaţii.
”Mesajul Comisiei Europene este clar: că în 2015 eCall-ul va trebui implementat de către toată industria. Toţi conducătorii auto vor avea acces la acest sistem, care este destinat să salveze mai multe vieţi de om decât sunt salvate în prezent. România este parteneră alături de alte ţări europene şi răspunde de un domeniu, respectiv, trebuie să stabilească condiţiile de operare a apelului eCall iar aceste condiţii vor fi promovate ca standarde în Europa”, a precizat Opriş.
Potrivit acestuia, în chestiunea eCall, România va lucra ”în spiritul şi în litera” recomandării europene.
”În ceea ce priveşte impactul asupra sistemului naţional pentru apelul unic de urgenţă, noi vom rezolva şi problema platformei tehnice care va primi apelurile. Practic, la începutul anului viitor vom fi capabili să primim aceste apeluri de la orice maşină care se află în situaţia neplăcută de a-l trimite”, a afirmat directorul STS.
Sistemul eCall-ul pentru o mașină va costa maximum 100 de euro
Potrivit acestuia, în prezent, costul pentru eCall-ul în regim privat este ”mare”, dar mesajul CE indică faptul că toate costurile pentru acest sistem nu vor trebui să depăşească 100 de euro pentru fiecare maşină.
”Este clar că apelul trebuie să fie gratuit, că va trebui identificat accidentul nu de STS sau de alte instituţii care sunt în spatele 112, ci de operator şi operatorul va trebui să