Pe şoseaua care părăseşte Mangalia mergând spre Constanţa, un val neîntrerupt de maşini te împiedică să traversezi pentru a ajunge în ţinutul necunoscut de dincolo de şosea. Reuşesc cu greu să traversez în dreptul barierei de la calea ferată. Dincolo de barieră pătrund într-o lume croită după alte tipare, necunoscute de lumea plină de strălucire de pe malul mării. Păşeşti într-o lume a sărăciei şi a deznădejdii, unde lumina pare mai cenuşie şi tristă.

Un Paradis bătrân fără farmec

Construite în urmă cu 40 de ani, staţiunile din sudul Litoralului se prezintă turiştilor cu o faţă cât de cât onorabilă, deşi îţi sar în ochi faţadele vechi ale hotelurilor şi arhitectura desuetă. Staţiunea Saturn pare de la an la an mai bătrână şi din ce în ce mai neglijată. Unele hoteluri au fost scoase definitiv sau temporar din circuitul turistic. Hotelul „Atena”, de pe malul mării, nu a găzduit în ultimele veri niciun turist, deşi beneficiază de o poziţie de excepţie în cadrul complexului hotelier „Diana”. În mijlocul staţiunii, hotelul „ Alfa”, cu o capacitate de cazare de 500 de locuri, pare hidos, fără geamuri şi fără uşi. A rămas doar scheletul de beton care zâmbeşte lugubru. Trotuarele din staţiune sunt crăpate şi denivelate, spaţiile verzi sunt sufocate de PET-uri şi ambalaje de hârtie, iar băncile lipsesc sau sunt rupte şi nevopsite. Ne aflăm într-un loc unde nu se întâmplă nimic nou odată cu trecerea anilor. Lucrurile vor mai merge în virtutea inerţiei până când staţiunea nu va mai putea să ofere turiştilor niciun strop de strălucire. Chiar dacă aceste realităţi triste te apasă şi te transformă într-un turist dezamăgit, senzaţia de disconfort se estompează când păşeşti pe malul mării. Fascinaţia mării nu este suficientă pentru a nu observa că pe plajă nu a apărut nimic nou faţă de anul anterior. Niciun chioşc , nicio ciupercă de stuf, nicio cabină de „Salvamar”.