Institutia prezidentiala este asimilata, in modesta si precara noastra cultura republicana, monarhului. Iar elitele, mentinind traditia duplicitara, prefera republicanismul de opereta, fie din superficialitate, fie dintr-un straniu complex de superioritate fata de popor, fie din lasitate, fie din tustrele laolalta. Niciodata in istoria noastra moderna, ideea de republica nu a fost imbratisata mai mult decit de o secta de import, formata din social-democrati si comunisti cu privirile atintite spre Rasarit. Ideea era in contratimp cu Romania, nu atit din ratiuni ideologice, cit datorita vocatiei noastre ferm prooccidentale in procesul modernizarii, care s-a opus categoric oricarei ingerinte imperiale rusesti. A fost una dintre putinele noastre optiuni nedilematice si netranzactionate, care explica, printre altele, si consistenta sentimentului popular antirusesc. Nu spun ca acest sentiment e intrutotul productiv. Subliniez doar ca asa au decurs lucrurile, iar imprejurarile istorice l-au confirmat. Nu cercetam trecutul pentru a confirma ori a combate ideile noastre de astazi, ci pentru a-l face inteligibil. Republicanismul grupusculelor de adepti s-a autoexclus atit datorita minoritarismului si minoratului sau, cit mai ales datorita faptului ca a intrat in coliziune cu vocatia noastra prooccidentala. Carol I si Ferdinand Intregitorul au dat consistenta monarhiei constitutionale, in care toate mintile limpezi ale tarii au vazut solutia potrivita pentru a depasi viciile domniei neereditare si a fundamenta un sistem institutional solid si continuu, ferit de interesele dizolvante ale diverselor grupuri excentrice. Am avut, in total, 81 de ani de regim monarhic constitutional, adica perioada cea mai stabila si mai creativa din ultimele trei secole ale istoriei noastre. Trebuie sa fii orb sa nu vezi aceasta. Curentul popular promonarhic era atit de solid inradacinat in constii