Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a susţinut, ieri, la un post de radio, că are "serioase reţineri" în privinţa comasării alegerilor locale şi parlamentare, apreciind că un asemenea demers ar pune alegătorul într-o situaţie foarte dificilă şi că "pierderea ar fi mult mai mare decât câştigul". "Am serioase reţineri cu ideea comasării. În primul rând, de principii ale democraţiei. Alegerile parlamentare şi cele locale sunt două alegeri distincte, cu scopuri şi finalizări distincte. De aceea, nicăieri în Europa, alegerile nu se ţin simultan, comasat, pentru că alegătorul are dreptul să fie informat separat şi să decidă separat în ceea ce priveşte alegerile locale, unde discutăm despre buni gospodari, primari, consilieri, care trebuie să conducă o comunitate locală, un judeţ şi separat despre alegerile parlamentare, unde vorbim de probleme de ideologie generală, de viitor al ţării pe următorii patru ani, de formarea unui nou Guvern, de orientarea unei ţări spre o anumită economie, spre o anumită fiscalitate, spre o anumită politică socială, de învăţământ, de sănătate şi aşa mai departe", a declarat Frunda.
"Alegătorul ar fi pus într-o situaţie foarte dificilă, dacă alegerile ar fi comasate "
"Alambicarea acestor alegeri, punerea lor în aceeaşi oală, în care alegătorul primeşte informaţii şi despre una şi despre alta pune alegătorul într-o situaţie foarte dificilă de a înţelege despre ce este vorba", explică parlamentarul UDMR, care apreciază că democraţia "ar avea de pierdut", dacă se comasează alegerile. El spune că nu poate accepta ideea că astfel ar fi reduse cheltuielile, deoarece câştigul material este minim. "Democraţia costă bani, dar asta este democraţia şi nu vrem dictatură! Dacă introducem alegerile simultane comasate, atunci şi următoarele alegeri le vom avea la fel şi peste patru ani, şi peste opt ani, ceea ce este o pierdere democratică