Preşedintele american Barack Obama a avertizat ieri că economia mondială va rămâne slăbită atât timp cât va persista criza din Zona Euro, subliniind însă că Washingtonul lucrează alături de ţările europene pentru a stabiliza situaţia, transmite AFP.
”Cred că vom continua să observăm slăbiciuni ale economiei mondiale atât timp cât această criză nu va fi rezolvată. Acesta va fi unul dintre subiectele importante pe care le vom discuta cu ocazia reuniunii G20 din noiembrie”, din Franţa, a mai adăugat el.
Barack Obama a asigurat că SUA rămân „profund implicate” în eforturile ţărilor europene pentru a soluţiona criza datoriilor din zona euro, însă, a adăugat el, sarcina găsirii unei strategii eficiente pentru ieşirea din criză le revine celor mai importante economii de pe Bătrânul Continent.
„În mod evident Grecia este problema cea mai urgentă. Atena este în curs să ia o serie de măsuri pentru a încetini criza, măsuri insuficiente însă pentru a o opri. Probleme grave sunt şi în Spania şi în Italia”, a mai adăugat el.
Barack Obama a mai îndemnat Congresul să adopte fără întârziere planul său de 447 miliarde de dolari pentru relansarea economiei şi a angajărilor, invitându-i pe legislatori să renunţe la jocurile politice.
Președintele, care urma să trimită aseară acest plan Congresului în vederea dezbaterii şi adoptării, le-a cerut de asemenea aleşilor americani să contribuie astfel la scăderea şomajului în rândul americanilor, care se situează la nivelul preocupant de 9,1%.