Eroul acestui material pare mai degrabă un personaj gen James Bond. A intrat în rândul clasicilor. Mereu a salvat ce era de salvat, mereu a triumfat la final. Raul. Raul Gonzales Blanco e numele lui complet. Ca fotbalist, îl ştiţi cu toţii. Nu prea ar mai avea nevoie de vreo prezentare. E de ajuns să te uiţi pe Wikipedia, iar în dreptul lui vezi obsedant cum se repetă cuvântul "record". Poate ar trebui să i se spună Raul "Record" Gonzales Blanco. Şi nu "Ferrari", "El siete", "El Angel de Madrid", "El Capitan" sau "Raul Madrid". Indiferent sub ce formă, el va fi mâine adversarul celebru al Stelei.
E 1992. O zi grea în familia Blanco din cartierul Colonia Marconia. Un cartier muncitoresc din suburbia Madridului. Don Pedro trăieşte o adevărată dramă. E nevoit să ia o decizie importantă. Se uită în oglindă şi îşi spune: "Ay Caramba! E cea mai neagră zi din viaţa mea, dar poate cea mai fericită pentru fiul meu, Raul! Sunt un traidor". Toată viaţa a fost fan al lui Atletico Madrid. Obişnuia să-l ia pe fiul său pe stadionul "Vicente Calderon" încă de când odrasla stâlcea cuvintele. L-a dus de mână la un trial organizat de Atletico Madrid încă de când avea 13 ani.
Real: "Gracias, don Jesus Gil!"
"Stângaciul" care lovea destul de bine "la pelota" pe la anonima San Cristoval de los Angeles devenise rapid un lider de generaţie la "rojiblanco". Dublu campion la cadeţi şi toţi aşteptau să promoveze la echipa mare. Dar decizia lui Jesus Gil, cea de a tăia bugetul clubului şi de a sparge grupele de copii şi juniori a stricat totul. Cei de la Real Madrid, rivala de-o viaţă, insistau să-i legitimeze băiatul. A trebuit să fie de acord. Dar avea să nu regrete. În primul sezon, 71 de goluri în 33 de meciuri. A trecut meteoric pe la "sateliţii" C şi B, precum trec copii de geniu prin gimnaziu. Iar pe 29 octombrie 1994 a debutat la echipa mare la vârs