Orice răspuns la această întrebare va fi, invariabil, învăluit de ceaţă. Dar se pot desprinde câteva elemente din acest lung proces prin care trece mentalitatea pensionarului român. Odată cu apariţia crizei, pensionarul a ieşit din grija indexării pensiei şi a diferitelor gratuităţi şi a intrat decisiv pe turnanta unei singure şi mari temeri: că nu-şi va mai primi pensia deloc.
Posibilitatea de a nu-şi mai primi pensia a devenit serioasă. De la acest gând pornesc toate judecăţile pensionarului şi la acest gând se întorc toate concluziile.
Fără a-şi fi propus să dezvolte o teză pe tema pensiei, pensionarul a priceput câteva chestiuni simple: 1. pensia nu are cum să curgă decât dacă altcineva munceşte şi produce plusvaloare; 2. în România, mulţi "muncesc", dar puţini produc; 3. dacă din fiefurile bugetare, unde se huzureşte într-un dezmăţ total al indiferenţei şi inactivităţii, nu se scot la muncă "grăsanii", adio pensii; 4. banii pentru pensii nu pot fi aduşi continuu din împrumuturi.
Dacă ar fi să tragem o concluzie pe marginea realităţii necosmetizate sau nedeturnate politic, am putea spune: pensionarii vor vota cu partidul/organizaţia/asociaţia care, fără prea multe scrupule, se va angaja să le garanteze pensia prin acţiuni concrete. Acţiunile "concrete" sunt clare: 1. subţierea sensibilă a sectorului de stat; 2. relansarea viguroasă a sectorului privat. Cum acestea sunt măsuri şi politici cunoscute, de regulă, ca fiind de dreapta, trageţi singuri concluzia.
Am avut dintotdeauna bănuiala că pensionarii înţeleg articulaţia practică a posibilităţii de a avea pensie. Dar din multele discuţii pe care le-am avut cu un pensionar sau altul, bănuiala mea a devenit convingere. Unul chiar mi-a povestit că mama lui avea o pensie de 100 de lei. Muncise câţiva ani la CAP şi primea suma aceea derizorie. Nici nu spunea că i-a venit "pensia", ci sp
