Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pe Aeroportul Henri Coandă despre vizita în SUA

Publicat in Antena 3, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu ajuns cu puţin timp pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. Acesta a vorbit despre vizita sa în SUA şi obiectivele acestei deplasări.

"Vizita a avut ca obiectiv finalizarea unei munci de creare a cadrului legislativ bilateral care să permită aşezarea relaţiei româno-americane pe o nouă treaptă a colaborării bilaterale", a declarat preşedintele României.

Acesta a vorbit şi despre semnarea acordului de amplasare a scutului antirachetă la noi în ţară, la Deveselu.

"Acordul transpus în practică face nivelul securităţii Romaniei să fie cel mai înalt din istoria acestui stat", a adăugat Băsescu, precizând că amplasarea rachetelor balistice nu este doar în folosul Romaniei, ci şi a statelor europene.

Conţinutul acordului privitor la scutul antirachetă va fi făcut public în aproximativ zece zile

Şeful statului a mai declarat că documentul semnat între Statele Unite şi România nu are nimic secret în el şi conţinutul său va fi făcut public în cel mai scurt timp posibil.

"Acordul nu are nimic secret în el [...] Nici o anexă secretă [...] Eu sper că în următoarele zece zile vom conveni cu Departamentul de Stat să fie făcut public atât în România cât şi în Statele Unite [...] Este obligaţia statului român să informeze cetăţenii asupra conţinutului acordului", a afirmat Traian Băsescu.

El a mai adăugat că acordul va trebui ratificat în Parlamentul României şi că pentru încheierea lui, secretarul de stat Bogdan Aurescu a acţionat în baza unui mandat scris şi aprobat de el.

"Bogdan Aurescu a acţionat în baza unui mandat scris şi aprobat de mine [...] Îmi asum alãturi de el viitoarele critici, dacã vor fi. S-ar putea sã am şocul sã îl aplaudaţi ", a precizat Băsescu.

Preşedintele României a mai vorbit şi despre semnarea unui alt document extre

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 25 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 39 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 40 minute
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°