Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnătoare în robă: Judecătoarea Galeş, de la Curtea de Apel, turna Securităţii despre şovini, fugari şi orgii sexuale

Publicat in Bihoreanul, miercuri 14 septembrie 2011 ·

La mai bine de două decenii după prăbuşirea Securităţii, slujitorii ei nu doar că ocupă funcţii publice, nu doar ne dau lecţii de morală, dar ne şi judecă! E şi cazul Mariei Galeş, judecătoare la Curtea de Apel Oradea, acuzată de CNSAS, dar şi confirmată deja de o primă instanţă, că a colaborat cu fosta poliţie politică.

"N-am făcut rău nimănui", se jura magistrata acum o lună şi jumătate, când încă mai vorbea cu presa. O contrazice însă flagrant sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, intrată săptămâna trecută în posesia BIHOREANULUI. Nevastă de cadru militar, racolată de contrainformaţiile Securităţii, Galeş îşi turna cunoscuţii fără remuşcări, acuzându-i de şovinism, de dorinţa de emigrare sau de orgii sexuale. Deşi ştia bine că asemenea "păcate" nu le puteau aduce nimic bun din partea regimului...

Deconspirată

Judecătoarea Maria Galeş are 55 de ani, e din Vatra Dornei şi a ajuns la Oradea în 1987. Nevastă de actual procuror militar, înainte de ‘90 a fost juristă la întreprinderea Drum Nou. Colegii povestesc că după Revoluţie a încercat de două ori să intre în magistratură, dar nu a reuşit prin concurs. A ajuns la Judecătoria Oradea abia în 1997, invocând cei 5 ani de experienţă căpătaţi ca jurist de fabrică, apoi a promovat la Tribunal, iar din 2005 e judecătoare la Curtea de Apel, cea mai înaltă instanţă locală.

În urmă cu o lună şi jumătate, când BIHOREANUL o găsise în rapoartele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ca şi colaboratoare, iar Curtea de Apel Bucureşti îi confirmase deja calitatea printr-o primă sentinţă, Maria Galeş făcea pe nevinovata, se dădea neştiutoare şi promitea că atunci când va afla mai multe detalii din dosar va accepta să vorbească pe această temă. "Sentinţa va fi atacată cu recurs. Am fost şi eu şocată când am aflat, pentru că, fiind soţie de cadru militar, am fost urmărită. Nu am col

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum 57 minute
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum 53 minute
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 4 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 3 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°