Deşi construcţia de malluri şi centre comerciale este încă în vogă în România, Transilvania a mai răcit motoarele. Nu există decât puţine proiecte pentru perioada următoare în acest domeniu. Un studiu publicat recent, realizat de Oxford Economics, arată că România a fost ţara europeană cu cea mai dinamică extindere a comerţului modern în ultimul deceniu.
Potrivit studiului, până în 2020, retailul ar urma să crească până la 26 de miliarde de euro, ceea ce ar însemna un plus de aproape două treimi faţă de cele 16 miliarde de euro, care este nivelul actual. Şi Cushman&Wakefield, cea mai mare companie cu capital privat din lume în domeniul imobiliar, întăreşte această afirmaţie şi spune că România se află între primele zece ţări din Europa în privinţa numărului de centre comerciale în dezvoltare.
Pierdere de ritm
Totuşi, Transilvania pare să nu mai aibă acelaşi ritm ca în trecut, în ceea ce priveşte deschiderea de malluri, magazine şi supermarketuri. De exemplu, doar în perioada 2006-2007, în Cluj, au apărut un magazin Cora şi două malluri care la momentul respectiv erau cele mai mari din ţară - Polus şi Iulius Mall, după care au urmat şi alte investiţii. Din 2009, însă, ca peste tot în ţară, şi în Cluj, respectiv în celelalte judeţe din Transilvania, a apărut o scădere a ritmului de investiţie, inclusiv renunţarea la anumite proiecte.
Toamna aceasta se anunţă cea mai bună din ultimii trei ani în ceea ce priveşte inaugurarea mall-urilor. În toată ţara se vor deschide şapte noi asemenea centre comerciale, cu o suprafaţă închiriabilă de 300.000 metri pătraţi. Două dintre ele vor fi deschise la Arad şi Oradea.
Un mall cu repetiţie
La Oradea se va deschide anul acesta un nou mall - Oradea Shopping City, care este de fapt fostul Tiago Mall - însă dezvoltatorul nu a precizat o dată pentru lansare. Potrivit presei locale, centrul comercial a f