Agenţia de evaluarea financiară Moody's a redus ratingurile acordate grupurilor bancare franceze Société Générale şi Crédit Agricole, ocupantele locurilor doi şi trei în topul celor mai mari bănci franceze, din cauza expunerii la datoria Greciei.
Băncile comerciale franceze ocupă primul loc în topul celor mai mari creditori ai Greciei, având o expunere de 42,4 miliarde de euro pe datoria publică şi privată a statului elen, potrivit celor mai recente date ale Băncii pentru Reglemente Internaţionale („banca centrală a băncilor centrale“). Crédit Agricole operează chiar o subsidiară neprofitabilă în Grecia, Emporiki Bank of Greece, în timp ce Société Générale deţine o participaţie majoritară în cadrul băncii elene Geniki Bank.
Potrivit analiştilor Moody's, noile ratinguri sunt „mai realiste în raport cu expunerea semnificativă a acestor bănci pe Grecia“, se arată în comunicatul emis de agenţie. În urmă cu trei luni, Moody's a anunţat că pune sub supraveghere, cu perspectivă negativă, cele trei grupuri bancare din aceeaşi cauză. În mod normal, după trei luni, agenţia comunică decizia. Bursele internaţionale au început să înregistreze pierderi încă de luni în anticiparea unui asemenea rezultat. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de acţiunile marilor grupuri bancare franceze.
UPDATE
Moneda euro s-a depreciat în raport cu dolarul, tranzacţionându-se cu 1,3625 dolari/euro.
Bursele din Asia au început deja să înregistreze pierderi din cauza temerilor tot mai mari legate de criza datoriilor de stat din zona euro, alimentate şi de retrogradarea băncilor franceze. Indicele Nikkei, care monitorizează activitatea bursei de la Tokyo, a scăzut cu 1,14%. Indicele MSCI, care monitorizează activitatea burselor asiatice din afara Japoniei, a înregistrat o pierdere de 2,3%.
Analiştii se aşteaptă ca bursele europene să des