Marţi seara, la Realitatea şi Antena 3, a fost o mascaradă. Pentru a evita subiectul zilei şi anume faptul că Traian Băsescu a fost primit de către Barack Obama, aşa cum se cuvine, cu toate onorurile, cele două televiziuni de ştiri au programat emisiuni diferite faţă de cele pe care le difuzează, de obicei, seara.

Nicu Ceauşescu şi Mihaela Rădulescu, care, din păcate, nu s-au cunoscut au constituit subiectele principale. Filme, dezbateri, amintiri, complimente desuete între Gâdea şi restul lumii, laude despre cifrele maxime de audienţă pentru ambele posturi...

S-a văzut cu ochiul liber că “eminenţele cenuşii" care conduc aceste două staţii nu au ştiut cum să reacţioneze, “de oftică", cum ar spune omul din popor. Asta a fost şi nu a murit nimeni. Cele două tabere îşi văd liniştite de treabă şi în fiecare dintre ele este sărbătoare în fiecare zi. Doar marţi seara a fost un dezechilibru. Tabăra Băsescu a marcat.

Încrâncenarea adversarilor Puterii, dar mai ales efectele ei, mă pun câteodată pe gânduri.

Sunt născut în anul 1954 şi “am gustat" din plin Epoca Ceauşescu. Atunci era obligatoriu să ştii ce face şeful statului şi să dezbaţi la locul de muncă documentele de partid. În ultimii ani de dictatură se discutau în şedinţe, în mod obligatoriu, cuvântările zilnice, ale lui Nicolae Ceauşescu. Era plictisitor. Astăzi, fără ca Preşedintele să îşi fi propus aşa ceva, fiecare gest, ca să nu mai spun cuvânt al şefului statului, este întors pe toate părţile la cele două posturi de ştiri, din România. Se face un fel de învăţământ politico-ideologic voluntar, câteodată festivist în sensul că adversarii preşedintelui par victorioşi în fiecare zi, indiferent ce s-ar întâmpla. Par şi fericiţi, în lumea lor, nu prea îmi explic de ce.

Ieri seară au dat chics, s-au făcut de râs, fără supărare!