Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O româncă are mijlocul cât braţul unui bărbat. Ce spun nutriţioniştii despre fenomenul "taliei incredibil de subţiri". VIDEO

Publicat in Gandul, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Ioana Spangenberg, de origine română, ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai mică talie din lume. Femeia, în vârstă de 29 de ani, stabilită în Zeuthen, un orăşel din Germania, este fotomodel şi are un mijloc care măsoară 40 de centimetri.

În prezent, recordul este deţinut de Ethel Granger - care posedă o talie de 33 de centimetri.

Fotografie postată pe pagina personală de Facebook a Ioanei

Medicul nutriţionist Damian Şerban a declarat pentru gândul că fenomenul "taliei incredibil de subţiri" poate apărea în cazul persoanelor care suferă de o malformaţie congenitală sau care regurg la gesturi extreme şi se înfometează, fără să conştientizeze astfel că îşi pun viaţa în pericol.

"Circumferinţa unui braţ bărbat sau a gâtului este de 30 de centimetri. O talie de această dimensiune este rezultatul unui program de înfometare extremă. La început se distruge masa adipoasa, apoi masa musculară, iar în ultimă fază organele încep şi ele să fie <> de organism, pentru a supravieţui", a spus dr. Damian.

Imagini postate pe pagina personală de Facebook a fotomodelului

COMENTEAZĂ ACEST SUBIECT ŞI PE PAGINAFACEBOOK GÂNDUL

Ioana Spangenberg, de origine română, ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai mică talie din lume. Femeia, în vârstă de 29 de ani, stabilită în Zeuthen, un orăşel din Germania, este fotomodel şi are un mijloc care măsoară 40 de centimetri.

În prezent, recordul este deţinut de Ethel Granger - care posedă o talie de 33 de centimetri.

Fotografie postată pe pagina personală de Facebook a Ioanei

Medicul nutriţionist Damian Şerban a declarat pentru gândul că fenomenul "taliei incredibil de subţiri" poate apărea în cazul persoanelor care suferă de o malformaţie congenitală sau care regurg la gesturi extreme şi se înfomet

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 3 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 31 minute
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Nicuşor Dan, despre perioada când a făcut stagiul militar: Am fost ultima promoţie care a făcut nouă luni. Era o perioadă în care România făcea economie, toată armata am tras 50 de cartuşe sau poate 30

G4Media acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, dar că pentru că România era în perioada în care s-au făcut economii la buget, a tras în total în perioada stagiului mil

Emmanuel Macron anunță că Franţa e „pregătită pentru o discuţie” privind avioane franceze cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, după modelul SUA

G4Media acum 2 ore
Franţa este „pregătită să deschidă” o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-şi împărtăşi umbrela atomică, a declarat marţi la TF1 preşedintele

Suceava: Bărbat rănit după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat

News.ro acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost rănit, marţi seară, în judeţul Suceava, după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat. ”Un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce uti

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum o ora
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum 3 ore
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 2 ore
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°