Când dăruieşti ceva „să nu ştie stânga ce face dreapta”, a spus Iisus. Darul să fie tainic, anonim. Doar tu să ştii de el. Nici măcar cei mai apropiaţi oameni, simbolizaţi de „mâna stângă” în parabola biblică, nu trebuie să ştie că ai dăruit. Poate că asta-i şi taina, esenţa şi substanţa darurilor; să ştii doar tu când dăruieşti. Acesta-i darul divin, la fel de frumos ca şi „agape” sau iubirea necondiţionată.
Asta-i o formă de manifestare a iubirii necondiţionate. Iubirea fără condiţii nu înseamnă să tolerezi mizeria, comportamentul aberant, absurd, barbar al altui om. Iubirea necondiţionată nu cere să te ploconeşti în faţa celui care te abuzează, te torturează şi se poartă violent cu tine, dar să-l urăşti, să-l deteşti, să te otrăveşti constant cu gânduri şi sentimente dureroase. Iubirea fără condiţii nu are condiţii în interior, dar în exterior se poate manifesta uman. Să fii blând în lăuntru şi... ferm în afară, asta ar putea fi o formă autentică a iubirii fără condiţii. A dărui în taină, a rămâne un dăruitor anonim (chiar un dăruitor anonim al sentimentelor), a da ceva ce-i bun în mod profund pentru tine înseamnă a manifesta iubirea fără condiţii, iubirea de altul, dar – mai ales – iubirea de sine.
În „taina darurilor” se manifestă iubirea autentică, slujirea la cea mai înaltă octavă a sa, căci bucuria de a dărui rămâne o bucurie în sine, un cântec în sine. Dacă „stânga vede”, aude, dacă baţi trâmbiţa şi dacă clopotele anunţă lumii întregi că ai făcut un dar, aceea-i publicitate. Aceea-i o formă de hrană a propriei mândrii. Chiar dacă nu primeşti nimic în schimb, dar ţi se umflă pieptul în faţa lumii, mândria sau demonul mândriei stă la pândă şi pânda nu-i niciodată fără folos. Căci mândria hrăneşte Egoul, ca şi lăcomia pentru laude. Noi nu ne hrănim doar cu mâncare, nu doar vinurile şi băuturile tari ne trezesc plăc
