Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce avem mai putin par decat stramosii nostri?

Publicat in Ziare.com, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Se stie despre inotatorii de performanta sau despre ciclisti ca se tund extrem de scurt, tocmai pentru a scoate un timp mai bun in cadrul competitiilor, crezandu-se ca asta le ofera un avantaj de ordinul milisecundelor. Cumva, aceasta este si explicatia faptului ca avem mai putin par pe trup comparativ cu stramosii nostri.

Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Liverpool John Moores si Glasgow, motivul pentru care am ajuns atat de spani comparativ cu acestia este faptul ca in timp ne-am pierdut parul tocmai pentru a putea alerga mai repede dupa vanat. Stramosii nostri nu puteau transpira eficient pentru a se racori, astfel ca, in timp, au avut din ce in ce mai putin par pe trup, astfel ca au putut alerga pe distante mai lungi si in conditii mai vitrege, la temperaturi mult mai inalte, relateaza Daily Mail.

Oamenii de stiinta au incercat multa vreme sa explice de ce avem atat de putin par comparativ cu alte mamifere. Prezenta teorie a aparut prima oara in anii '80, fiind enuntata de profesorul Peter Wheeler, tot din cadrul Universitatii Liverpool John Moores. Mijloacele tehnice de atunci nu au argumentat insa suficient teoria. Calculele matematice si reprezentarile pe calculator din prezent sunt insa cu mult mai convingatoare.

Desi se stie ca ne-am ridicat in doua picioare in urma cu circa un milion de ani, dupa cum o demonstreaza fosilele stramosilor nostri, nu se cunoaste momentul in care am inceput sa ne pierdem si parul. Se crede insa ca asta s-a intamplat in urma cu aproximativ 3 milioane de ani, cand au aparut si paduchii corporali. Singurul fel in care am putea afla cu certitudine cand a fost acest moment ar fi sa gasim un stramos de-al nostru fosilizat in cenusa vulcanica, acesta conservand si parul.

Cat despre felul in care vor arata barbatii pe viitor, nu se preconizeaza schimbari majore in materie de par

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 21 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 31 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°