Euro s-a menţinut ieri peste pragul de 4,28 lei pe fondul apetitului scăzut al investitorilor faţă de valutele ţărilor emergente, iar cursul BNR a urcat uşor până la 4,2822 lei/euro, aceasta fiind cea mai ridicată cotaţie din ultima lună.
"Monedele din Europa Centrală şi de Est au deschis mai jos, împovărate de apetitul la risc scăzut al investitorilor şi au pierdut teren faţă de euro în sesiunea de tranzacţionare de dimineaţă", a comentat un dealer. Leul a fost însă mai stabil decât valutele din regiune. De exemplu, zlotul polonez a coborât până la minimul ultimilor doi ani atingând o paritate de 4,3668 zloţi/euro.
Totodată, francul elveţian a consemnat a treia şedinţă consecutivă de depreciere şi a urcat la 3,5589 lei/franc. Dobânzile interbancare pentru depozitele cu scadenţa la o zi au crescut uşor în şedinţa de ieri, până la 4,09%-4,59% pe an.