Curtea de Apel Suceava a avut astăzi prima reacţie oficială referitoare la cazul botoşăneanului care a stat închis 110 zile pe nedrept într-o închisoare din Franţa, după ce autorităţile române au decis extrădarea lui în baza unui mandat european.
Potrivit unui comunicat de presă semnat de preşedintele Curţii de Apel Suceava, instanţa de judecată nu ar fi avut nici-un motiv să refuze extrădarea lui Marius Murariu. Ba mai mult, magistraţii suceveni spun că botoşăneanul avea posibilitatea să formulize recurs împotriva sentinţei Curţii de Apel, însă nu a făcut acest lucru.
Citeşte şi:
Întors acasă după ce a executat 110 de zile de închisoare pe nedrept în Franţa
"În cazul dosarului nr. 519/39/2011 al Curţii de Apel Suceava, instanţa investită cu soluţionarea cauzei, analizând actele şi lucrările acestuia, a constatat că mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea 302/2004 republicată, fără a se putea pronunţa cu privire la temeinicia hotărârii pronunţate de către statul solicitant, întrucât ar fi adus astfel atingere principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, ceea ce nu este admisibil.
Persoana solicitată are posibilitatea de a-şi exercita, în cadrul procedurilor ce se vor desfăşura în faţa autorităţilor emitente (în baza garanţiilor în acest sens expuse în conţinutul mandatului european de arestare), drepturile procesuale reglementate de legislaţia statului emitent.
De asemenea, a mai constatat curtea că nu există impedimente la executare, din cele prevăzute în art.98 din aceeaşi lege, care să poată atrage refuzul executării mandatului.
În plus, conform datelor existente la dosarul cauzei, şi având în vedere faptul că unul din prenumele persoanei solicitate nu era indicat în mandatul european, instanţa a efectuat verificări la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Per