Ministerul Sănătăţii a lansat, de ieri, în dezbatere publică, pe site-ul propriu, proiectul de lege pentru completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii. Conform proiectului, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va putea fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, reprezentanţii ministerului propun orice acte de violenţă, ca de exemplu lovirea, săvârşite împotriva cadrelor medicale să fie sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătămarea corporală să poată fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani. Ministerul Sănătăţii a lansat, de ieri, în dezbatere publică, pe site-ul propriu, proiectul de lege pentru completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii. Conform proiectului, ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii, va putea fi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. De asemenea, reprezentanţii ministerului propun orice acte de violenţă, ca de exemplu lovirea, săvârşite împotriva cadrelor medicale să fie sancţionate cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar vătămarea corporală să poată fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 6 ani. Vătămarea corporală gravă se va pedepsi cu închisoare de la 3 la 12 ani.