Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asiguratorii lumii plutesc în derivă

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 septembrie 2011 ·

„Piaţa este în derivă, fără nici o direcţie şi sunt puţine semne cu privire la felul în care va evolua", a declarat Alex Moczarski, preşedinte şi CEO al Guy Carpenter. „În 30 de ani de experienţă în domeniu, nu am întâlnit o piaţă atât de plină de incertitudini", a adăugat acesta.

Ca şi cauze ale acestei situaţii, Alex Moczarski a invocat pierderile mari în urma dezastrelor naturale, criza datoriilor suverane din Europa sau pregătirea implementării Solvency II.

Dezastre cu efecte mondiale

Cu toate acestea, unele elemente din piaţă pot lucra în avantajul unor anumite companii de reasigurări. „Riscurile mai vechi, cât şi cele noi pot fi analizate mai amănunţit. Se pot accesa pieţe noi, în timp ce schimbările demografice oferă alte oportunităţi pentru piaţa asigurărilor", a subliniat şeful Guy Carpenter.

Pe de altă parte, şeful unuia dintre cei mai mari reasigurători ai lumii crede că preţul asigurărilor va fi mai mare în viitor. „Tarifele pentru reasigurare au crescut în 2011 pentru pieţele afectate de catastrofe naturale, fiind o reacţie firească a companiilor", potrivit lui Torsten Jeworrek, CEO, Reinsurance Department, MUNICH Re.

Totodată, pentru celelalte regiuni, preţurile vor rămâne la acelaşi nivel ca şi în anul precedent, observându-se deja o aplatizare, completeaza oficialul citat. În pofida acestui trend, „considerăm că tarifele pentru riscurile de catastrofă vor creşte în viitorul apropiat", a precizat şeful gigantului german.

În altă ordine de idei, reprezentanţii Aon Benfield sunt de părere că societăţile de asigurare/reasigurare vor finaliza anul 2011 cu un surplus de capital faţă de 2010, în absenţa unor noi catastrofe de proporţii sau a altor pierderi.

De asemenea, capitalul asigurătorilor va avea un ritm de creştere mai mare faţă de cel al reasigurătorilor în acest an, în pofida unui nivel rezonabil de retenţie a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum 34 minute
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum o ora
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum o ora
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Promisiunea făcută de Jens Stoltenberg: ”Ucraina n-a fost niciodată mai aproape de NATO”, uşa este deschisă şi va adera

Ziare.com acum o ora
Ucraina nu a fost niciodată mai aproape de NATO, uşa este deschisă, iar Ucraina va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dă asigurări Jens Stoltenberg, relatează Euronews. ”De când am preluat funcţia de secretar general, în 2014, lumea care ne înconjoară

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 44 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°