Adailton Martins Bolzan (34 de ani) cunoaşte fotbalul din "Cizmă" aproape la perfecţie. A locuit acolo vreme de nouă ani, este cetăţean italian, are şi o casă, iar vacanţele au întotdeauna aceeaşi destinaţie: Italia. Acum, că Vaslui o va înfrunta pe Lazio în primul meci al Grupei D din Europa League, brazilianul vasluienilor spune că a fost extrem de încântat la aflarea veştii că se va reîntoarce în "ţara sa de suflet".
- Ada, ai emoţii pentru debutul Vasluiului în grupele Europa League?
- Mari de tot. E un joc special pentru mine, pentru că mă reîntorc în Italia, ţara mea de suflet. Sunt foarte fericit pentru asta şi totodată nerăbdător să vină ziua meciului.
- Ce-ai gândit când ai aflat că veţi întâlni Lazio?
- Crede-mă că m-am rugat ca la tragerile la sorţi să picăm cu o echipă din Italia. Mi-am dorit ca după doi ani să revin acolo, pentru că păstrez nişte amintiri minunate.
- Ai jucat de multe ori împotriva lui Lazio. Cum e atmosfera pe "Olimpico"?
- E de nedescris. Publicul este fantastic şi creează momente de neuitat. Am multe amintiri pe acel stadion. Îmi aduc aminte că am reuşit un 0-0 pe vremea când eram la Bologna şi am făcut un joc foarte bun. Iubesc acel stadion, iubesc atmosfera de acolo, abia aştept să înceapă jocul.
"Europa trebuie să audă de noi!"
- Ţi-ai sfătuit colegii de cine să aibă mare grijă?
- Da, le-am vorbit toată săptămâna despre ei. Am câteva informaţii preţioase. Îi cunosc pe toţi, trebuie să avem mare grijă. La Lazio atacanţii sunt foarte periculoşi, Cisse, Klose pot face diferenţa şi, de asemenea, defensiva este foarte puternică. Îl cunosc pe antrenor şi ştiu că va pune accent şi pe fundaşii săi de fier. De fapt, ce s-o mai lungim, toată echipa funcţionează ca un ceas.
- Aveţi o grupă de foc. Speraţi la un loc doi la final?
- Ar fi minunat să