* "Dacă eu voi constata că stau prost în sondaje, nu are rost să risc sau să cheltuiesc bani, timp şi nervi ca să candidez, când ştiu că nu câştig", a precizat deputatul PDL de Brăila Viorel Balcan, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la cabinetul parlamentar, deputatul PDL de Brăila Viorel Balcan a prezentat principalele obiective legislative ale Guvernului în noua sesiune parlamentară, precum şi poziţia sa faţă de viitoarele alegeri locale.
Astfel, democrat-liberalul a explicat că, deşi Biroul Politic Judeţean al PDL Brăila a aprobat candidatura lui pentru funcţia de primar la alegerile din 2012, hotărârea nu este definitivă, totul depinzând de poziţionarea lui în sondaje. "Ştiţi bine şi nu mă dezic, am spus-o şi chiar s-a aprobat şi-n Biroul Permanent Judeţean, ca în 2012 să candidez pentru Primăria Municipiului Brăila. Dar va fi foarte important cum vom sta cu procentele-n sondaje. Este foarte important acest lucru! Dacă eu voi constata că stau prost în sondaje, nu are rost să risc sau să cheltuiesc bani, timp şi nervi ca să candidez, când ştiu că nu câştig", a precizat Balcan.
În ceea ce priveşte targeturile legislative ale noii sesiuni parlamentare, deputatul brăilean a pus pe primul loc revizuirea Constituţiei: "Ştiţi bine că, în noiembrie 2009, a avut loc un referendum pentru a se face reducerea numărului de parlamentari şi Parlament unicameral (...) Cred că aceasta este o soluţie politică foarte bună. De altfel, şi Curtea Constituţională a confirmat acest rezultat al referendumului şi zic eu că, în 2012, putem trece la un Parlament unicameral."
Deficit bugetar de 3%
Al doilea obiectiv enumerat de Balcan îl reprezintă Legea bugetului de stat pe 2012. Pe marginea acestui subiect, democrat-liberalul a precizat că Guvernul doreşte ca, în 2012, să obţină un deficit bugetar de