Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea „Locurile de Joacă”. Află aici despre al doilea dosar în care Gutău e judecat

Publicat in Adevarul, miercuri 14 septembrie 2011 ·

Gutău e acuzat de DNA că ar fi cumpărat locuri de joacă pentru parcurile din oraş la suprapreţ. Cauza este judecată de magistraţi Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, iar următorul termen este în data de 6 octombrie.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada mai - iunie 2005, Mircia Gutău împreună cu Nicolae Mesea cu intenţie şi-au exercitat în mod defectuos sarcinile de serviciu, prin iniţierea şi derularea unei proceduri de achiziţie publică având ca obiect „Dotări locuri de joacă pentru copii", cu încălcarea normelor legale. Astfel, primăria Râmnicu Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat cu firma SC Dancomar SRL Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Ion Georgescu, şase contracte de furnizare de produse, achiziţie „Dotări locuri de joacă pentru copii", deşi s-a derulat o singură procedură prin cerere de ofertă, stabilindu-se achiziţionarea unui singur loc de joacă. Primăria a plătit pentru componentele celor şase locuri de joacă suma de 852.636 lei, în condiţiile în care acestea au fost cumpărate de la o firmă din Bulgaria la preţul de 321.622 lei. Societatea cumpărătoare Inter Grup Com SRL Râmnicu Vâlcea le-a revândut ulterior societăţii Dancomar SRL care le-a revândut primăriei.

Au fentat legea pentru cinci miliarde

Prin interpunerea celor două societăţi comerciale, la care Ion Georgescu este administrator, primăria a achitat către beneficiarul contractului de achiziţie publică suma de 531.014 lei, în plus faţă de suma plătită în mod real către furnizorul bunurilor din Bulgaria. Aceasta este valoarea avantajelor patrimoniale obţinute de coinculpatul Ion Georgescu cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, prin societăţile interpuse, în detrimentul bugetului instituţiei publice. Primăria avea posibilitatea ca prin reprezentanţii legali să lanseze invitaţii - oferte de achiziţie direct de la firma din Bulgaria,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 26 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 56 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°