Confederaţia Sindicatelor Democratice din România susţine protestele membrului său afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, faţă de abuzurile conducerii Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres împotriva angajaţilor instituţiei, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
De câteva luni de zile, după modificarea legislaţiei muncii, angajaţii ANP Agerpres sunt supuşi unor presiuni imense din partea directorului general al agenţiei, Ioan Roşca, abuzuri susţinute şi de cei patru membri ai Consiliului Directorm, se arată în comunicat.
"CSDR va face toate demersurile necesare atât pe plan intern, cât şi internaţional, pentru ca abuzurile conducerii instituţiei publice de presă să fie sancţionate. Conducerea agenţiei trebuie să conştientizeze faptul că resursa umană este cea mai importantă investiţie într-o societate, indiferent dacă ea are capital de stat, public sau privat", a declarat Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.
CSDR solicită Parlamentului să nu aprobe Raportul de activitate al ANP Agerpres până când petiţia depusă de FRJ MediaSind la preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu va fi soluţionată.
F. A. Confederaţia Sindicatelor Democratice din România susţine protestele membrului său afiliat, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, faţă de abuzurile conducerii Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres împotriva angajaţilor instituţiei, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
De câteva luni de zile, după modificarea legislaţiei muncii, angajaţii ANP Agerpres sunt supuşi unor presiuni imense din partea directorului general al agenţiei, Ioan Roşca, abuzuri susţinute şi de cei patru membri ai Consiliului Directorm, se arată în comunicat.
"CSDR va face toate demersurile necesare atât pe plan intern, cât şi internaţional, pentru ca abuzurile conducerii instit