Lady Gaga a fost dintotdeauna o nonconformistă, în special în ceea ce priveşte stilul vestimentar, şi a dovedit mereu că preferă să şocheze prin hainele ei, decât să se simtă confortabil în ele, scrie Daily Mail.
Ultima "ispravă" din acest punct de vedere: cântăreaţa a trebuit să fie luată în braţe de bodyguardul ei, pentru că nu putea merge pe tocurile imense.
Acest lucru nu s-a întâmplat o singură dată, ci de-a lungul întregii zile în care Lady Gaga a pozat pentru celebra fotografă Annie Leibowitz, în mai multe locuri din New York.
La un moment dat, pe când poza în centrul oraşului, cu un hot dog în mână, Lady Gaga s-a dezechilibrat şi a căzut, dar a reuşit să nu scape sendvişul.
De-a lungul zilei, Lady Gaga a purtat cinci ţinute, care mai de care mai extravagante.
Pozele vor apărea în viitorul număr al revistei Vanity Fair şi se anunţă a fi "uimitoare", dat fiind că fotografa este Annie Leibowitz, notează Daily Mail.
Cântăreaţa a fost aleasă pentru pictorial nu doar datorită succesului ei, ci şi pentru că reprezintă un adevărat simbol pentru oraşul New York, în care a crescut.
"Sunt atât de multe poveşti pe care oamenii nu le ştiu. Am urmărit, de pe acoperişul şcolii mele, cum cad Turnurile Gemene... Afinitatea, dragostea şi relaţia mea cu oraşul New York îl transformă în soţul pe care nu l-am avut niciodată", spune Lady Gaga despre oraşul ei natal.
"Cele mai multe dintre cântecele de pe noul meu album, 'Born this way', sunt despre acest oraş. De fapt, toate cântecele de pe toate albumele mele au legătură cu New York", a conchis cântăreaţa.
Lady Gaga a fost dintotdeauna o nonconformistă, în special în ceea ce priveşte stilul vestimentar, şi a dovedit mereu că preferă să şocheze prin hainele ei, decât să se simtă confortabil în ele, scrie Daily Mail.
Ultima "ispravă" di