Directorul general al Departamentului Comunicare şi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea, a susţinut astăzi, 14 septembrie 2011, briefingul de presă periodic pe teme de actualitate, în cadrul căruia a trecut în revistă acţiunile recente din agenda de lucru a diplomaţiei române şi a informat cu privire la cele mai importante evenimente din perioada următoare. În ceea ce priveşte evenimentele la care urmează să participe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, purtătorul de cuvânt al MAE a anunţat următoarele: În perioada 19 - 21 septembrie 2011, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi va conduce delegaţia României care se va deplasa la NewYorkla cea de-a 66-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, şeful diplomaţiei române va participa la deschiderea dezbaterilor politice generale, la reuniuni la nivel înalt, precum si cele în format UE sau NATO. De asemenea, în marja participării la Adunarea Generală a ONU, şeful diplomaţiei române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din alte state. În cadrul celei de-a 66 sesiuni a Adunării Generale a ONU, România va deţine poziţii de vizibilitate şi responsabilitate, respectiv: preşedinţia Comisiei a IV-a a Adunării Generale, care se ocupă de probleme politice speciale (precum: problema palestiniană şi decolonizarea, operaţiuni de menţinere a păcii, libertatea presei şi informaţiile publice, utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic, deminare etc) şi membru în Consiliul Drepturilor Omului, pentru un mandat de 3 ani. Totodată, la 27 septembrie 2011, ministrul Teodor Baconschi va efectua o vizită de lucru la Zagreb, la invitaţia omologului croat. Programul vizitei va cuprinde convorbiri oficiale cu şeful diplomaţiei croate, primiri la preşedinte, primul-ministru şi preşedintele Parlamentului croat, precum şi întâlniri cu oameni de afaceri croaţi şi cu