Singur in camera lui din Bonn, Germania, Friedhelm Hillebrand statea la masina lui de scris, tastand diferite propozitii si intrebari aleatoare pe o hartie. Pe masura ce avansa, Hillebrand numara caracterele, semnele de punctuatie si spatiile de pe pagina. Fiecare propozitie si fraza avea maxim doua linii si majoritatea se incheiau sub 160 de caractere.
Acesta a a devenit “numarul magic” al lui Hillebrand – si cel care a dus la standardul pe care toti il acceptam astazi ca pe ceva absolut normal in mesajele text, scrie Los Angeles Times.
“Este absolut suficient”, isi aduce aminte ca a gandit Hillebrand, in 1985, la varsta de 45 de ani. “Absolut suficient”.
Cercetatorul in comunicatii si o multime de alti colegi incercau sa puna la punct un plan de standardizare a tehnologiei ce urma sa permita telefoanelor mobile sa trimita si sa afiseze mesaje text. Din cauza lungimii de banda reduse si a retelelor wireless din acea vreme, fiecare mesaj trebuia sa fie cat mai scurt posibil.
Inainte de experimentul nu foarte stiintific ce-i drept, Hillebrand a discutat in contradictoriu cu un prieten care sustinea ca 160 de caractere nu sunt nici pe departe suficiente. “Prietenul meu spunea ca piata nu va accepta asa ceva. Eu eram mai optimist”.
Se pare ca Hillebrand a avut dreptate. Mesageria text a devenit sistemul principal de comunicare pe plan global, americanii trimitand mai multe mesaje decat numarul de apeluri, conform unui studiu Nielsen pe 2010.
Totodata mesajele text au devenit surse importante de venituri pentru operatorii telecom. Giganti precum Verizon Wireless si AT&T taxeaza fiecare cu 20-25 centi mesajul, sau 20$ mesaje nelimitate. Verizon are 86 milioane de abonati in timp ce AT&T ofera servicii wireless catre 78,2 milioane.
Pana si reteaua Twitter a adoptat sistemul lui Hillebrand, limitand un mesaj la 140 de ca