Oficialii lui Schalke au pus pe jar ieri trei hoteluri din Cluj! Au cerut 40 de camere. "Vor ca fiecare jucător să aibă camera lui! Nici Chelsea nu ne-a cerut atâtea", a dezvăluit unul dintre hotelieri. Mai mult, nemţii erau decişi aseară să se cazeze la un hotel de lux, care încă nu e inaugurat!
Desantul "minerilor" din Gelsenkirchen la Cluj nu aduce nici pe departe cu cel de acum 20 de ani al ortacilor din Valea Jiului în Bucureşti. Posesori de sânge albastru, nemţii au avut mari probleme în a-şi găsi un sălaş în urbea de pe Someş. Prima încercare a bifat şi primul rateu. "Cei de la Schalke ne-au cerut 40 de camere, fiindcă voiau să stea câte unul singur în cameră! N-am avut disponibile decât 15, am mai făcut rost de alte 10, dar tot nu le-a fost de ajuns", a explicat Cristian Cordoş, directorul Opera Plaza, stabilimentul de cinci stele în care au poposit la Cluj Chelsea şi Bayern München, două nume mult mai grele decât Schalke. Nici a doua variantă încercată de nemţi nu a avut mai mulţi sorţi de izbândă. "Prea mult, nu putem face faţă", le-a transmis oaspeţilor germani şi managerul unui alt stabiliment din zona Parcului Central, care, deşi e de patru stele, are o "aripă" nouă cu camere de cinci stele.
În cele din urmă, oficialii "minerilor" au apelat la o soluţie de urgenţă. Inspiraţi de alegerea celor de la Austria Viena, care au jucat luna trecută la Cluj în play-off-ul Europa League contra celor de la Gaz Metan Mediaş, aceştia s-au orientat spre un hotel de cinci stele localizat în cartierul "Bună Ziua", dar a cărui inaugurare oficială va avea loc abia... luna viitoare. Stabilimentul, cel mai mare din Cluj, a deschis pentru clienţi de ceva vreme două niveluri, fiecare cu câte 25 de camere, iar "minerii" vor să profite de acest amănunt.
Hotelul nu e ocupabil 100%, dar cei de la Schalke n-au de ce să aibă emoţii. Dacă vor dec