Numărul 1 mondial în tenis, Novak Djokovici, câştigător, luni, la US Open, al treilea său Grand Slam în 2011 după Openul Australiei şi Wimbledon, a stabilit un record de câştiguri într-un sezon în circuitul ATP, informează AFP, potrivit Mediafax.
Sârbul de 24 de ani, care a obţinut, luni, a 64-a victorie în 66 de meciuri în 2011, a câştigat 10,6 milioane de dolari (7,75 milioane de euro) în acest sezon.
Precedentul record, de 10,2 milioane de dolari (7,45 milioane de euro), era deţinut de în comun de spaniolul Rafael Nadal (2010) şi elveţianul Roger Federer (2007).
Învingându-l pe Nadal luni în finală, Djokovici a obţinut 2,3 milioane de dolari (1,68 milioane de euro): 1,8 milioane de dolari pentru victoria la US Open şi 500.000 de dolari pentru locul doi la "US Open Series" (turneele estivale americane), în urma lui Mardy Fish, câştigător la Atlanta şi finalist la Los Angeles şi Montréal. Numărul 1 mondial în tenis, Novak Djokovici, câştigător, luni, la US Open, al treilea său Grand Slam în 2011 după Openul Australiei şi Wimbledon, a stabilit un record de câştiguri într-un sezon în circuitul ATP, informează AFP, potrivit Mediafax.
Sârbul de 24 de ani, care a obţinut, luni, a 64-a victorie în 66 de meciuri în 2011, a câştigat 10,6 milioane de dolari (7,75 milioane de euro) în acest sezon.
Precedentul record, de 10,2 milioane de dolari (7,45 milioane de euro), era deţinut de în comun de spaniolul Rafael Nadal (2010) şi elveţianul Roger Federer (2007).
Învingându-l pe Nadal luni în finală, Djokovici a obţinut 2,3 milioane de dolari (1,68 milioane de euro): 1,8 milioane de dolari pentru victoria la US Open şi 500.000 de dolari pentru locul doi la "US Open Series" (turneele estivale americane), în urma lui Mardy Fish, câştigător la Atlanta şi finalist la Los Angeles şi Montréal.