Grecia pare tot mai aproape de faliment, iar Italia are de trecut prin Parlament decizia unor masuri de austeritate in valoare de 54 de miliarde de euro. Tensiunile se acumuleaza in zona euro, iar solutiile sunt greu de intrevazut.
Propunerea italienilor include schimbari aduse pensiilor, taieri ale cheltuielilor publice, precum si noi masuri in ceea ce priveste averea celor bogati, scrie Russia Today. In timp ce problemele Italiei se agraveaza, alti membri ai zonei euro dezbat in privinta masurilor care se impun.
In Grecia, somajul se apropie de 25%, iar situatia bugetului a scapat de sub control, spune specialistul belgian Johan Van Overtveldt, de la o publicatie financiara. In plus, germanii nu se inteleg asupra a ceea ce este de facut in aceasta situatie de criza profunda.
Totul vine pe fondul demisiei sefului bancii centrale a Germaniei, saptamana trecuta. Bundesbank-ul se opune cumpararii obligatiunilor unor tari precum Grecia, Spania sau Italia. Totusi, Angela Merkel spune ca moneda unica europeana va fi salvata si tara sa nu va iesi din zona euro. Ea intra in contradictie chiar cu banca centrala si opinia publica din tara sa.
Grecia pare tot mai aproape de faliment, iar Italia are de trecut prin Parlament decizia unor masuri de austeritate in valoare de 54 de miliarde de euro. Tensiunile se acumuleaza in zona euro, iar solutiile sunt greu de intrevazut.
Propunerea italienilor include schimbari aduse pensiilor, taieri ale cheltuielilor publice, precum si noi masuri in ceea ce priveste averea celor bogati, scrie Russia Today. In timp ce problemele Italiei se agraveaza, alti membri ai zonei euro dezbat in privinta masurilor care se impun.
In Grecia, somajul se apropie de 25%, iar situatia bugetului a scapat de sub control, spune specialistul belgian Johan Van Overtveldt, de la o public