În timp ce Statele Unite comemorează 11 septembrie, Nicolas Sarkozy le aduce un omagiu soldaţilor francezi morţi în Afganistan, anunţă crainicul-marionetă al emisiunii satirice "Les Guignols de l'Info", difuzată de postul de televiziune Canal Plus.
În cadrul unei ceremonii, preşedintele francez salută sacrificiul "valoroşilor combatanţi" din "Legiunea străină" în Afganistan, "pentru a consolida hotărea Franţei de a-şi duce la capăt misiunea: apărarea democraţiei, libertăţii şi fraternităţii între popoare".
"Caporal Popescu şi combatantul Djabira, voi care aţi părăsit România şi Nigerul natale pentru a servi ţara noastră sub gloriosul stindard al Legiunii străine, Franţa vă este etern recunoscătoare", afirmă preşedintele francez, în timp ce sunt prezentate imagini cu sicriele celor doi luptători, după care îi dă cuvântul ministrului francez de Interne, Claude Gueant.
"Pentru a încheia această ceremonie aş vrea să mă adresez şi eu curajoşilor noştri eroi şi să îi asigur că se vor îndrepta spre locul de veci înconjuraţi de ai lor. Caporalul Popescu, împreună cu alţi 24 de romi, în cursa Paris-Bucureşti de la ora 14.30", afirmă ministrul francez de Interne, în timp ce sicriul soldatului român este aşezat la bordul unei ambulanţe.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul cetăţeanului din Niger, însoţit de alte 57 de persoane "de culoare".
"Iertaţi-mi emoţia, dar odată cu această plecare, numărul străinilor expulzaţi din Franţa în acest an depăşeşte pragul simbolic de 20.000. Această cifră ne dă speranţa că vom atinge obiectivul nostru istoric de 30.000 de persoane conduse la frontieră. Trăiască Republica, trăiască Franţa şi zbor plăcut", afirmă el în timp ce ambulanţele care îi transportă părăsesc zona în acordurile imnului naţional al Franţei.
În timp ce Statele Unite comemorează 11 septembrie, Nicolas Sarkozy le aduce