După 1990, NATO – care avea deja un tratat de cooperare cu Rusia – şi chiar Occidentul nu-şi mai identificau un adversar redutabil. La 11 septembrie 2001 opinia publică occidentală a fost convinsă că inamicul cel mai periculos pentru SUA şi pentru Alianţă este terorismul internaţional, reprezentat de Al Qaeda.

Interviu din dosarul online După 9/11.

Semnificaţia evenimentelor de la 11 septembrie 2001 ar trebui reevaluată fiindcă, în deceniul care a trecut de atunci, s-au acumulat suficiente date care au completat multe din „petele albe,” existente în informaţiile oferite marelui public. După ce emoţiile fireşti ale vizionării în direct a atacului asupra turnurilor gemene din New York s-au risipit, au apărut întrebări care nu au primit răspuns mulţumitor nici până astăzi. Etichetarea drept teorii ale conspiraţiilor a tuturor opiniilor care diferă de cea oficială nu rezolvă problemele, ci le amplifică. Multe opinii diferite de cele ale investigatorilor oficiali aparţin unor specialişti reputaţi din SUA şi din alte state occidentale şi se bazează pe studii aprofundate, nu pe intuiţie sau pe zvonuri.

Căutarea unui inamic credibil

După dezmembrarea Pactului de la Varşovia şi a URSS, în 1991, o parte din opinia publică occidentală se pronunţa pentru desfiinţarea NATO, argumentând că a dispărut inamicul. Răspunsul politicienilor şi al strategilor occidentali a venit sub forma Noului Concept Strategic al NATO, adoptat de Consiliul Nord-Atlantic la summit-ul de la Roma din noiembrie 1991. Noul Concept Strategic era primul pas în direcţia transformării Alianţei dintr-o organizaţie militară menită să apere statele membre de o eventuală agresiune a URSS (la înfiinţarea Alianţei, în 1949), ulterior a Tratatului de la Varşovia (din 1955), într-o organizaţie politico-militară menită să protejeze statele membre împotriva oricărei agresiuni, punând acce