Primăria Craiova implementează proiecte de peste 20 de milioane de euro în mediul de afaceri local, dar nu are încă un plan privind reabilitarea străzilor aferente zonei de construcţie
În încercarea de a atrage cât mai multe fonduri europene pentru investiţii, autorităţile locale din Bănie s-au orientat nu doar spre modernizarea infrastructurii urbane, ci şi spre dezvoltarea mediului de afaceri local. Au fost întocmite proiectele legate de construirea a mai multe centre de afaceri, impuse în baza negocierilor cu Uniunea Europeană şi cofinanţate de către aceasta. Clădirile se vor ridica pe locul fostului Târg Romaneşti, iar la cea mai importantă, Centrul Multifuncţional, se lucrează de câteva luni. În vecinătatea acestuia vor mai apărea alte trei construcţii cu destinaţie de afaceri, Business Center, Centrul pentru sprijinirea IMM-urilor şi Centrul de Excelenţă. Pentru Centrul Multifuncțional, care se vrea mai modern decât Romexpo, Primăria Craiova va cheltui aproape 54 de milioane de lei, celelalte trei imobile, mai mici, costând municipalitatea aproape şapte milioane de lei.
Autorităţile locale speră ca după finalizarea tuturor construcţiilor firmele nou-înfiinţate sau cele care vin în oraş pentru a încheia diverse afaceri să găsească aici toată infrastructura necesară. Pentru a atrage cât mai multe societăţi, primăria intenţionează să le ofere o serie de facilităţi, iar chiriile pentru folosirea sediilor să fie mici, în jur de 2-3 euro/mp.
„Pe unde trec investitorii?“
Marea problemă din această zonă este însă legată de infrastructura stradală. Conform proiectului, accesul spre fostul Târg Romaneşti, care se vrea transformat între timp într-un modern centru al afacerilor, se va face dinspre bulevardul Nicolae Romanescu, pe strada Târgului. Aceasta este însă din piatră cubică şi arată ca după război, plină de gropi şi invadată de