Cei selectaţi primesc prin poştă o scrisoare de la Asociaţia Română de Hipertensiune şi trebuie să aştepte vizita unui medic de familie, ulterior putând beneficia de un set de analize complete.
Din 15 octombrie Aociaţia Română de Hipertensiune împreună cu Ministerul Sănătăţii demarează un program prin care urmăreşte obţinerea unor statistici despre starea sănătăţii populaţiei din România.
În scopul desfăşurării studiului, un număr de 4.100 de persoane de diferite vârste, din toată ţara, vor primi o scrisoare pe care nu figurează numele destinatarului deoarece acesta este ales la întâmplare după criteriile vârstă şi sex. Plicul va purta antentul Ministerului Sănătăţii şi al Asociaţiei Române de Hipertensiune. Doar 2.000 din cei 4.100 vor beneficia de analize, dar au fost selectate mai multe persoane deoarece rata de răpuns a celor care primesc scrisoarea este destul de scăzută.
Un set complet de analize gratuite
Persoanele selectate vor fi vizitate de un medic de familie care le va pune unele întrebări, le va măsura tensiunea şi li se vor recolta sânge şi urină pentru efectuarea gratuită a unor analize de tipul: glicemie, colesterol, creatină, hemoglobină, glicolzilată, albumină urinară. Rezultatele analizelor le vor fi trimise atât pacienţilor cât şi medicilor lor de familie.
40% din populaţia României suferă de hipertensiune
Rezultatele unui studiu precedent, desfăşurat în 2005, au arătat că doar 14% dintre români nu prezintă niciun factor de risc cardiovascular. La nivel naţional, 40% din populaţie suferă de hipertensiune. Mai important este faptul că studiul a evidenţiat faptul că mai mult de jumătate dintre cei cu probleme nu ştiau că sunt hipertensivi. O proporţie importantă dintre pacienţii nou diagnosticaţi au fost tineri sub 40 de ani, dar majoritatea hipertensivilor au avut vârsta peste 50 de ani.
Doar 3