Alina Szollo şi-a dedicat viaţa băiatului său, care nu îşi poate folosi mâinile şi picioarele. Timişoreanca şi-a dus fiul în braţe la grădiniţă, la şcoală, iar acum merge zi de zi cu el la facultate.
Alina Szollo nu consideră că face ceva ieşit din comun, ci doar ceea ce ar face orice mamă pentru copilul ei: să îi dedice întreaga viaţă. Alex, în vârstă de 21 de ani, a suferit un şoc la naştere şi a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală cu tetrapareză spastică. Condamnat să nu îşi poată folosi nici mâinile, nici picioarele, tânărul a dovedit că poate învinge orice handicap.
Sprijinit de mama sa, a mers la grădiniţă, alături de copiii fără probleme, la şcoală, iar în prezent este cel mai bun student al Secţiei de Limbi Moderne Aplicate, de la Universitatea de Vest din Timişoara. Nu ar fi ajuns ceea ce este astăzi dacă nu ar fi avut o familie minunată alături de el: tatăl, care munceşte pentru a aduce banii necesari în casă şi mama, care l-a însoţit la grădiniţă, şcoală şi facultate. În ciuda greutăţilor pe care le-a întâmpinat, Alina Szollo, în vârstă de 39 de ani, este mereu cu zâmbetul pe buze. Cu un optimism de neimaginat, îşi spune povestea care este o adevărată lecţie de viaţă.
„Până în clasa a şasea, l-am cărat doar în braţe. După aceea, Alex a reuşit să se târâie şi ne-am dezvoltat scheme de prindere şi împuns cu cotul. Nimic nu a fost uşor însă. Am întâmpinat greutăţi în tot ce am încercat să facem. Când l-am dus la grădiniţă, i-am forţat într-un fel să îl primească, măcar câte două ore. Au încercat să mă refuze, spunându-mi că este prea complicat. Atunci le-am spus că voi sta eu la uşă şi voi răspunde pentru tot ce se întâmplă”, a început să povestească Alina.
Eforturile unei mame
După ce Alex a terminat cu bine grădiniţa, au mers împreună la şcoală. „Când m-am dus să îl înscriu, mi s-a propus şcolarizare